O femeie a supraviețuit după ce a căzut de la etajul 4 când ștergea geamurile. Incidentul a avut loc vineri seară, la un bloc din orașul Roman, județul Neamț. Din fericire, femeia a aterizat într-o zonă cu vegetație și a fost imediat transportată la spital.
Polițiștii au fost sesizați, vineri seară, prin apel la 112, că o persoană ar fi căzut de la etajul 4 al unui imobil din municipiul Roman
Din verificările efectuate a rezultat că o femeie, de 60 de ani, din Roman, care făcea curățenie, ar fi căzut de la etajul 4 pe spațiul verde din fața imobilului.
Aceasta a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru acordare de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea acestui incident.
Citeşte şi: Arabia Saudită trimite pentru prima dată o concurentă la Miss Univers