-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat agresiv, reținut după încălcarea ordinului de protecție

Bărbat agresiv, reținut după încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Săuleşti, a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecție.

În acest week-end, polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că bărbatul a încălcat ordinul de protecție provizoriu, emis de către polițiști ai Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti, pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 3 aprilie.

Acesta intrat în curtea locuinței de domiciliu și a încercat să vorbească cu soția sa, în vârstă de 33 de ani, din aceeași localitate.

Copilul său a sunat la 112

La data de 3 aprilie, polițiștii au fost sesizaţi prin apelul 112, de fiul bărbatului, cu privire la faptul că tatăl său se manifestă agresiv. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul a avut un conflict cu soția sa, lovind-o cu palmele în zona feței, fără a-i provoca leziuni, moment în care între aceștia a intervenit tatăl bărbatului, care a fost lovit de către fiul său, cu un baston din lemn, la nivelul capului, fiindu-i provocate leziuni. Au fost întocmite formularele de evaluare a riscului, ocazie cu care a rezultat un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, împotriva bărbatului. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. Acesta a fost verificat în bazele de date, stabilindu-se faptul că în ultimii cinci ani, au fost emise patru ordine de protecție provizorii împotriva sa.

CITEȘTE ȘI: (VIDEO) Doi tineri și-au pierdut viața într-un accident la Drăgoești, Vâlcea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS