Un pieton a fost accidentat mortal, marţi, după ce a fost acroşat de o maşină de școală condusă de un tânăr de 17 ani, care se afla sub supravegherea instructorului auto, informează Agerpres.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în localitate.
Din primele verificări a rezultat că un pieton, de 60 de ani, din Lazuri, ar fi fost acroşat şi accidentat de maşina unei şcoli de şoferi condusă de un tânăr de 17 ani, din Greci.
Acesta învăţa să conducă sub supravegherea unui instructorul auto, un bărbat de 47 de ani, din Greci.
Pietonul a fost transportat la spital, unde a murit.
Citește şi: Trei bărbaţi, reţinuţi după ce l-au bătut pe stradă pe un tânăr care datora bani unuia dintre ei