Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, azi noapte, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din Slătioara, sat Milostea.
La locul evenimentului s-au deplasat forțe de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Horezu și Stației de Pompieri Grădiștea. A fost anunțat și echipajul CEZ.
Incendiul se manifesta la nivelul mansardei locuinței, fiind afectat acoperișul clădirii, pe o suprafaţă de circa 120 mp.
Nu au fost persoane surprinse în incendiu.
Pompierii militari au localizat, în scurt timp incendiul acționând pentru limitarea propagarii acestuia la construcţia învecinată și pentru lichidare.
Citește și: Vâlcea: Accident rutier cu două victime în localitatea Lungești