Un adolescent de 16 ani şi un bărbat de 71 de ani au fost răniţi, vineri, după ce mașina lor a fost lovită de tren pe raza localităţii Bădeni – comuna Scobinţi din judeţul Iaşi.
Autoturismul în care se aflau cei doi a fost lovit de trenul 11.408 Hârlău – Iaşi.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de intervenţie, o autospecială pentru descarcerare şi un echipaj de prim ajutor din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Frumos, respectiv Punctului de Lucru Hârlău. De asemenea, din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean s-au deplasează două echipaje. Şi elicopterul SMURD a fost direcţionat la locul evenimentului.
„Victimele – cu diverse politraumatisme; conducătorul auto, bărbat, în vârstă de 71 de ani, a fost preluat de ESA pentru a fi transportat la spital, iar pasagerul dreapta, bărbat, în vârstă de 16 ani, a fost preluat de către echipajul medical SAJ tip C sosit la locul intervenţiei”, a precizat ISU.
Citeşte şi: Șase mașini s-au făcut scrum într-un incendiu izbucnit la un service auto