Fostul primar din Constanța, Radu Mazăre, va fi eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. Mazăre se află în penitenciar din mai 2019 și a executat cinci din cei nouă ani de închisoare la care a fost condamnat.
În 17 aprilie, Judecătoria Sectorului 4 i-a respins cererea lui Mazăre de eliberare condiționată. Fostul primar a atacat decizia, iar luni Tribunalul Ilfov a desființat sentința primei instanțe și a hotărât eliberarea condiționată a lui Radu Mazăre, încarcerat la Penitenciarul Jilava, conform hotnews.ro.
Radu Mazăre se află în penitenciar din mai 2019
Radu Mazăre se află în penitenciar din mai 2019, după ce a fost condamnat la nouă ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive – una de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi alta de cinci ani de închisoare, în dosarul Polaris.
Citeşte şi: Percheziţii la craioveni acuzați de trafic de migranți și skimming