3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn mort şi trei răniţi într-un accident în care au fost implicate un autobuz şi o dubiţă de marfă

Un mort şi trei răniţi într-un accident în care au fost implicate un autobuz şi o dubiţă de marfă

Şoferul unei dubiţe a murit, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, între Râşnov şi Predeal, unde un autobuz s-a ciocnit cu o dubă de transport marfă.

”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, între un autobuz în care se aflau 20 de persoane şi o dubă de transport marfă în care se afla doar conducătorul auto. În urma accidentului au rezultat patru victime dintre care două încarcerate. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, două autospeciale de stingere cu  apă şi spumă cu modul de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă, patru echipaje SMURD şi două ambulanţe SAJ”, a anunţat ISU braşov.

Şoferul dubei, în vârstă de 26 de ani, a suferit leziuni grave şi a fost declarat decedat.

A fost necesară intervenţia pentru descarcerarea şoferului din autobuz şi pentru acordarea asistenţei medicale celorlalte victime.

Două dintre victime – şoferul autobuzului, de 45 de ani, cu politraumatisme şi o femeie de 60 de ani, cu traumtatism toracic –  au fost transporate la Spitalul Judeţean Brasov pentru investigaţii medicale suplimentare şi îngrijiri de specialitate, iar cea de a treia victimă a refuzat transportul la spital.

Citeşte şi: O femeie internată a patra oară la Psihiatrie s-a spânzurat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS