5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentZiua Copilului sărbătorită de polițiștii olteni alături de cei mici

Ziua Copilului sărbătorită de polițiștii olteni alături de cei mici

Polițiștii olteni și-au unit forțele cu celelalte structuri din cadrul M.A.I., toți având un scop comun, acela de a celebra Ziua Internațională a Copilului în mijlocul sărbătoriților. Evenimentul s-a desfășurat în Parcul Tineretului din municipiul Slatina.

Polițiștii au fost alături de copii și le-au prezentat o parte din tehnica de lucru și intervenție.

„Mesajul nostru către sărbătoriți a fost acela că, alături de părinți și profesori, suntem prietenii și aliații lor, iar dacă urmează sfaturile pe care noi le împărtășim și promovăm, putem contribui împreună la siguranța lor și putem pune bazele unei societăți mai bune“, potrivit IPJ Olt.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost reprezentat de polițiști din cadrul:

  • Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității,
  • Biroului Siguranță Școlară,
  • Serviciului Rutier,
  • Poliției municipiului Slatina,
  • Serviciului de Acțiuni Speciale,
  • Biroului pentru Protecția Animalelor,
  • Serviciului Criminalistic.

Pe lângă prezentarea tehnicii de lucru, polițiștii au organizat și jocuri interactive cu cei mici. Aceștia au dovedit că sunt buni cunoscători ai regulilor de circulaţie. Cei mici au recunoscut indicatoarele rutiere şi au demonstrat că ştiu să respecte semnificaţia semaforului electric. Micuții au fost răsplătiți de polițiști cu bomboane, baloane și insigne de polițiști.

A fost o activitate încărcată cu energia specifică copilăriei, care i-a bucurat atât pe participanții la eveniment, cât și pe organizatori.

Citește și: Ucrainean reținut pentru mituirea autorităților din două porturi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS