Ancheta privind explozia de la magazinul Dedeman, care a rănit 15 persoane, este în desfășurare. Cercetările la fața locului continuă, iar specialiștii INSEMEX sunt așteptați să vină. Audierea personalului și a clienților a început vineri și va continua și în zilele următoare.
Activitatea de cercetare la faţa locului este una amplă, având în vedere aria pe care aceasta se desfăşoară, dar şi numărul de probe care trebuie ridicate.

„Audierile au început de ieri, în rândul personalul magazinului şi clienţilor. Aceştia vor fi identificaţi şi cu ajutorul camerelor de luat vederi. Au fost foarte multe persoane audiate, iar audierile vor continua. Oamenii descriu cum au perceput acest moment”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Reamintim că, o explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane, inclusiv un copil, au fost rănite, patru fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primiri Urgenţ