0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovean judecat pentru traficarea unei minore de 16 ani

Craiovean judecat pentru traficarea unei minore de 16 ani

Tribunalul Dolj a dispus începerea judecării unui bărbat acuzat de comiterea infracțiunii de trafic de minori. Potrivit anchetatorilor, inculpatul a recrutat o minoră de 16 ani și a obligat-o să se prostitueze în apartamente închiriate în Craiova și Timișoara. Inculpatul a fost deferit justiției în stare de arest preventiv.

Procurorii DIICOT anunțau, în aprilie, reținerea unui bărbat acuzat de trafic de minori. Cercetările în acest dosar au fost începute în octombrie 2023, după ce ofițerii de combatere a criminalității organizate s-a sesizat despre faptul că un craiovean recrutează tinere, inclusiv minore. Ar fi făcut asta profitând de starea lor de vulnerabilitate și prin inducere în eroare (promisiuni de conviețuire). Ulterior, victimele erau exploatate sexual.

Minoră exploatată sexual în Craiova și Timișoara

Anchetatorii au explicat că au stabilit ce s-a întâmplat cu o minoră de 16 ani. Victima este parte vătămată în dosarul penal. ”Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că,  în cursul lunii septembrie 2023, acesta a recrutat o  persoană vătămată minoră, în vârsta de 16 ani,  profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (probleme familiale, situație materială precară, lipsă de educație, naivitate) și prin inducere în eroare (promisiuni de conviețuire), a transportat-o și adăpostit-o în locații închiriate în țară (Timișoara și Craiova), dar și în străinătate (Germania), obligând-o prin acte de constrângere fizică și psihică să practice prostituția. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost însușite de inculpat”, au precizat procurorii DIICOT.

Craiovean judecat pentru traficarea unei minore

Bărbatul a fost arestat preventiv pe data de 10 aprilie, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj. La sfârșitul lunii aprilie, inculpatul a fost deferit justiției pentru trafic de minori. Dosrul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj și a intrat în procedură de cameră preliminară. Pe 5 iunie, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului și a dipus începerea procesului.

”Constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 687/D/P/2023 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova, privind pe inculpatul G.M., trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G.M.”, au dispus judecătorii. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă. Săptămâna trecută, pe 12 iunie, inculpatul a formulat contestație la Curtea de Apel Craiova.

Citește și: Minorul care şi-a înjunghiat prietena, judecat în stare de arest preventiv

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS