-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCirculaţie blocată pe DN 7 după ce un autocamion a luat foc

Circulaţie blocată pe DN 7 după ce un autocamion a luat foc

Circulaţia între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea a fost temporar blocată în noaptea de miercuri spre joi, după ce un autocamion condus de un cetăţean sârb s-a răsturnat pe DN 7 şi a luat foc.

Accidentul s-a produs în localitatea Drăganu, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

„Din verificările preliminare (…) s-a stabilit că un bărbat de 67 de ani, din Serbia, care conducea un ansamblu auto pe DN 7, din direcţia Vâlcea către Piteşti, (…) în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat într-o râpă în afara părţii carosabile. În urma accidentului, ansamblul auto a luat foc”, se precizează în comunicat, conform Agerpres.

Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a anunţat că la faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o autospecială cu modul de hidroperforare, două autospeciale de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întregul ansamblu auto.

Şoferul a fost rănit uşor şi a fost evacuat din cabină

Şoferul a fost rănit uşor şi a fost evacuat din cabină, fiind ulterior transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, însă nu a rămas internat. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

„Traficul rutier a fost blocat, pentru a permite echipajelor de pompieri să stingă incendiul”, se mai menţionează în comunicatul IPJ Argeş

Citeşte şi: Astăzi are loc proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS