Polițiștii din cadrul Secției nr. 11 Rurală Zătreni au reținut, ieri, 3 persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Un bărbat a anunțat prin 112 că, în noaptea de 23 spre 24 iunie, persoane necunoscute ar fi sustras din anexele unei instituții, două motofierăstraie și 10 litri de motorină. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 8.000 de lei.
În urma activităților desfășurate de către polițiști, aceștia au stabilit identitatea a trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii:
- doi bărbați cu vârste de 25 și 37 de ani, din județul Olt,
- o tânără, de 23 de ani, din județul Vâlcea.
Polițiștii au emis mandate de aducere pe numele acestora, cele 3 persoane fiind identificate în localitatea Piatra Olt, din județul Olt. Ulterior, cei trei au fost conduși la Secția nr. 11 Poliție Rurală Zătreni, pentru continuarea cercetărilor.
Față de cele trei persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în arestul IPJ Vâlcea. În cursul zilei de azi, cei trei urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate.
Activitatea a beneficiat de ajutorul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Citește și: Vâlcea: O persoană a fost rănită într-un accident rutier