Polițiștii din Șelimbăr au fost solicitați să intervină, aseară, în localitatea Vurpăr, unde mai multe persoane au fost rănite. Peretele și acoperișul unei anexe din curtea unui imobil s-au prăbușit.
„La fața locului, polițiștii au constatat că, în timpul efectuării de lucrări de construcție la o anexă, din cauza greutății celor patru persoane aflate pe acoperiș, la o înălțime de aproximativ 2,5 metri, un perete al anexei a cedat, generând și prăbușirea acoperișului pe care se aflau 4 bărbați.
Doi dintre aceștia, localnici în vârstă de 16 ani, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Mai multe echipaje de prim ajutor au intervenit la acest eveniment.
„La fața locului s-au deplasat autospecială de transport personal și victime multiple și o autospecială de stingere dar și un echipaj SAJ. În urma evenimentului au rezultat 5 victime dintre care trei minori, potrivit sibiu100.ro.
Doi băiețide 16 și ani au primit îngrijiri medicale întrucât au suferit traumatisme la membrele inferioare.
O fetiță de 3 ani a primit îngrijiri medicale dar nu a necesitat transportul la spital. Doi bărbați de 23, respectiv 34 de ani nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.