36.8 C
Craiova
luni, 1 iulie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei morți și doi răniți după ce o mașină a intrat într-un gard

Trei morți și doi răniți după ce o mașină a intrat într-un gard

Trei persoane au murit şi două au fost rănite, după ce un bărbat a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, a lovit trei arbuşti ornamentali şi s-a oprit în gardul unui imobil. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, în localitatea Tomnatic, din judeţul Timiş. Şoferul vehiculului se află printre cei decedaţi.

”La data de 29.06.2024, în jurul orei 04.40, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a condus un autoturism pe DJ 692B dinspre DN 6 înspre centrul comunei Tomnatic. La trecerea la nivel cu calea ferată, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus, a lovit trei arbuşti ornamentali, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil”, a transmis IPJ Timiş.

În urma accidentului, şoferul, de 38 de ani, şi alţi doi bărbaţi, de 47 şi 62 de ani, au murit. Alţi doi tineri, pasageri în acelaşi autoturism, de 21 şi 27 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la spital.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului.

Citește și: USR își alege azi Biroul Național și candidatul la alegerile prezidențiale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS