O persoană a murit și alte două au fost rănite după ce un șofer a intrat cu mașina într-un podeț de beton. Accidentul a avut loc sâmbătă seară, pe raza comunei sucevene Poiana Stampei.
Sâmbătă, la ora 22.47, un bărbat, de 67 de ani, din Botoșani, conducea pe DN 17, în comuna Poiana Stampei, dinspre Bistrița către Vatra Dornei. Când a ajuns într-o curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul, intrând în coliziune cu un cap de podeț din beton. Ulterior a fost proiectat într-un gard din beton.
În urma accidentului rutier au fost rănite a trei persoane: o femeie de 88 de ani, rănită grav, o femeie de 66 de ani rănită ușor și șoferul – rănit ușor.
Cele trei persoane au fost transportate la Spitalului municipal Vatra Dornei, pentru îngrijiri medicale. Femeia de 88 de ani a fost ulterior transferată la UPU Suceava. Duminică, aceasta a decedat.
Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. I s-a recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de vătămarea corporală din culpă și ucidere din culpă.
Citește și: A murit marea actriță de teatru și film Ileana Stana Ionescu