Un copil de patru ani a murit, joi seară, într-un accident rutier între un autoturism şi o autoutilitară, pe DN 13, între localităţile Fişer şi Rupea din judeţul Braşov. Un adult, de 22 de ani, a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale.
”În jurul orei 20.30 am fost solicitaţi pentru a interveni la un accident rutier între un autoturism si o autoutilitara, pe DN13, între localităţile Fişer şi Rupea.
Spre locul solicitării au fost direcţionate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi două echipaje SMURD. În accident au fost implicate patru persoane, dintre care un minor de patru ani”, a transmis ISU Braşov.
Copilul de patru ani, cu traumatism cranio-cerebral, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, și a fost declarat decedat.
”O altă victimă, în vârstă de 22 de ani, conştientă, va fi transportată la spital de către echipajul medical la spital. Aceasta a suferit escoriatii la nivelul membrelor şi un traumatism cranio-cerebral minor”, a precizat ISU Braşov.
Alte două persoane au fost evaluate medical la faţa locului şi au refuzat transportul la spital.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs acest accident rutier.
Citește și: Șeful ANAF Giurgiu, reținut pentru trafic de influență