Un tânăr din Gorj a ajuns la spital aseară, după ce căruța în care se afla a fost lovită de o mașină. Accidentul a avut loc pe DJ 661, între Albeni și Târgu-Cărbunești.
Astfel, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Prigoria, sat Negoiești, cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că bărbatul, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661-Târgu-Cărbunești, din direcția localității Albeni către Târgu-Cărbunești, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din satul Cojani, care se deplasa în aceeași direcție de mers.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea unui bărbat, în vârstă de 28 de ani, pasager în atelajul hipo, care a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Târgu Cărbunești, pentru a primi îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, rezultatul conducătorului de atelaj fiind de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.