12.3 C
Craiova
luni, 4 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPolițist amendat după ce a făcut accident cu mașina de serviciu

Polițist amendat după ce a făcut accident cu mașina de serviciu

Un poliţist din Caransebeş a fost amendat după ce ar fi produs un accident pe DN 6, în localitatea Jupa, în timp ce era la volanul unei autospeciale de poliţie.

Conform IPJ Caraş-Severin, în urma accidentului nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două autoturisme implicate în accident.

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti de la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier, s-a stabilit că, în timp ce un agent de poliţie de la Poliţia Municipiului Caransebeş, aflat în timpul serviciului, conducea o autospecială de poliţie, pe DN 6, în localitatea Jupa, la km 460, din direcţia Lugoj către Caransebeş, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pătrunzând pe sensul opus de mers, unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 34 de ani, din comuna Constantin Daicoviciu. În urma accidentului, nu au fost persoane rănite, rezultând avarierea celor două autoturisme”, a transmis, sâmbătă, IPJ Caraş-Severin.

Atât agentul de poliţie, cât şi şoferiţa au fost testaţi cu privire la consumul de alcool şi substanţe psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, a precizat sursa citată.

„Accidentul a fost soluţionat conform OUG 195 din 2002, poliţistul fiind sancţionat contravenţional”, a mai precizat sursa citată. 

Citește și: Un oraș spaniol amendează turiștii care ocupă locuri pe plaja înainte de ora 9 dimineața

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS