4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMedic acuzat de uciderea unei paciente, la judecată

Medic acuzat de uciderea unei paciente, la judecată

Instanţele au dispus începerea judecării unui medic craiovean, acuzat de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale. Potrivit anchetatorilor, în timpul unei intervenţii chirurgicale, în septembrie 2019, medicul ar fi provocat decesul unui pacient. Procurorii au mai dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor pentru alte trei infracţiuni de ucidere din culpă.

Reprezentanţii IPJ Dolj anunţau, în aprilie 2023, reţinerea unui medic din cadrul Spitalului de Urgenţă Craiova, suspectat de comiterea a patru infracţiuni de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale. La acea dată, oamenii legii au explicat că patru pacienţi ar fi decedat în urma unor intervenţii chirurgicale făcute de medicul craiovean

„În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic, în cadrul unei unități medicale din municipiul Craiova, este bănuit că ar fi efectuat patru intervenții chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbați de 76 și 77 de ani, din Craiova și Plenița, respectiv două femei, de 64 și 66 de ani, ambele din Târgu Jiu”, au explicat poliţiştii doljeni. Pe 11 aprilie, procurorii au dispus plasarea suspectului sub control judiciar a medicului craiovean.

Medic din Craiova, acuzat de ucidere din culpă

În ianuarie, anul acesta, procurorii au dispus trimiterea în judecată a medicului craiovean. Bărbatul a fost deferit justiţiei sub control judiciar.
„La data de 23.01.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus emiterea rechizitoriului și trimiterea în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar, a inculpatului Demetrian Alin Dragoș, medic chirurg angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale (…).
La data de 13.09.2019, în calitate de medic operator principal, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exercitarea profesiei de medic, specialitatea chirurgie toracică, Demetrian Alin Dragoș a efectuat în mod necorespunzător o mediastinoscopie cervicală anterioară tip Carlens asupra pacientului B.D. în timpul căreia a secționat accidental trunchiul brahiocefalic drept al pacientului, provocăndu-i o hemoragie externă masivă care a condus, în dimineața zilei de 14.09.2019, la moartea violentă a pacientului”, au explicat procurorii.

Aceştia din urmă mai susţin că între actul medical efectuat de către medic și decesul pacientului a existat o legătură de cauzalitate directă.

Dosarul a ieşit din procedura de cameră preliminară

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova şi a intrat în procedură de cameră preliminară. Pe 23 mai, instanţa a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpat şi a dispus începerea judecăţii cauzei.
Hotărârea instanţei a fost contestată de inculpat la Tribunalul Dolj. Vineri, pe 2 august, instanţa i-a respins contestaţia ca nefondată. Hotărârea Tribunalului Dolj este definitivă, aşa că Judecătoria Craiova poate începe judecarea cauzei.
În dosarul penal s-au constituit părţi civile rudele pacientului decedat. Părţi responsabile civilmente sunt societatea de asigurări City Insurance (prin lichidator) şi Spitalul de Urgenţă Craiova.

Infracţiuni asemănătoare într-un alt dosar

Procurorii craioveni au mai precizat, în ianuarie, că s-a dispus disjungerea cauzei pentru alte trei infracţiuni de ucidere din culpă.

„Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei și efectuarea de cercetări față de Demetrian Alin Dragoș, în calitate de suspect, pentru săvârșirea, în împrejurări asemănătoare, a altor trei infracțiuni de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale”, au mai precizat procurorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS