Un incendiu de amploare a avut loc, în această seară, în localitatea vâlceană Copăceni, unde o casă și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări. Trei persoane au fost rănite.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Punctului de Lucru Horezu, Detașamentului de Pompieri Drăgășani și Stației Grădiștea, cu 5 autospeciale de lucru cu apă și spumă.
Au fost anunțate SVSU din localitate și distribuitorul de energie electrică.
La locul evenimentului au fost direcționate 2 ambulanțe aparținând SAJ.
În aceste momente incendiul este localizat, nemaiexistând pericol de extindere la alte construcții.
Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 800 de mp (sunt afectate casa, anexe, utilaje agricole, moara etc.).
Echipajele medicale au evaluat și asistat medical 3 victime:
- prima victimă, de sex masculin, prezintă arsuri de gradul 1 și 2 pe torace și pe umărul stâng (transportată la UPU Vâlcea);
- a doua victimă, de sex masculin, prezintă arsuri de gradul 1 pe antebrațe (transportată la UPU Vâlcea);
- a treia victimă, tot de sex masculin, are plagă la antebrațul stâng (refuză transportul la spital).
Au ars:
- 10 anexe întinse pe o suprafață de aproximativ 600 de mp;
- 4 porci;
- 20 de găini;
- utilaje gricole (culegătoare de porumbi, semănatoare de grâu, pompă de erbicidat ș.a.), pompă, strung, presă de peleți etc.
- Gospodăria este afectată pe circa 800 de mp.
La sosirea echipajelor ISU incendiul se manifesta generalizat la toată gospodăria, inclusiv la fațada casei de locuit, punând în pericol și 4 gospodării învecinate.
Pompierii militari vâlceni au salvat casa de locuit și cele 4 gospodării învecinate.
Se acționează în continuare pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului și stingerea ultimelor mici focare.
Citește și: Start pentru înscrierea la Târgul de Crăciun Craiova 2024