4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPoliţist judecat pentru o mită de 1.500 de euro, sub control judiciar

Poliţist judecat pentru o mită de 1.500 de euro, sub control judiciar

Instanţa de judecată a dispus, joi, menţinerea controlului judiciar faţă de un agent din cadrul Biroului Rutier Drobeta Turnu Severin la data faptelor, acuzat de trafic de influenţă și luare de mită. Potrivit anchetatorilor, inculpatul ar fi cerut şi primit 1.500 de euro de la o şoferiţă depistată conducând sub influenţa drogurilor (cocaină). În schimbul banilor, poliţistul i-ar fi promis femeii că o ajută să obţină un buletin de analiză negativ.

Procurorii au precizat că, pe 18 ianuarie, o şoferiţă a fost depistată conducând sub influenţa drogurilor. Pe numele femeii a fost întocmit un dosar penal de către agentul acuzat de luare de mită.

„La data de 18.01.2024, după ce conducătoarea auto a condus autoturismul marca BMW pe bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiul Drobeta Turnu Severin și a fost implicată intr-un accident rutier soldat cu pagube materiale, a fost testată cu aparatul Drager DrugTest de către un agent de politie din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin – Biroul Rutier, rezultatul fiind pozitlv la substanța cocaină. Drept urmare, conducătoarei auto i-au fost prelevate mostre biologice de sănge și urină în vederea determinării în organism a prezenței substanţelor psihoactive.

În continuare, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin s-a constituit un dosar penal, dosar în care agentul de poliție a efectuat acte de urmărire penală, repectiv a dispus (…) şi efectuarea unei expertize medico legale de către INML Mina Minovici”, au precizat oamenii legii.

Poliţist prins cu şpagă de ofiţerii anticorupţie

În urma anchetei s-a mai stabilit că, după întocmirea dosarului, acelaşi poliţist a luat legătura cu şoferiţa. I-ar fi cerut 1.500 de euro, sumă ce ar fi fost suficientă pentru a interveni pe lângă medicii legişti.
„După constituirea dosarului penal, agentul de poliție a pretins suma de 1.500 euro de la conducătoarea auto, spunându-i că „va rezolva” problema sa juridică, dându-i totodată asigurări că are influență asupra persoanelor abilitate în eliberarea buletinului de analize şi că va interveni pe lângă acestea pentru a-i elibera un rezultat negativ. Astfel, dosarul deschis ca urmare a depistării sale în trafic sub influența substanțelor psihoactiv se va clasa.

În cursul nopții de 28-29.01.2024, în jurul orei 01.00, agentul de poliție a fost prins în flagrant de către procurorul de caz şi ofițerii din cadrul DGA Mehedinți, după ce a primit suma de 1.500 euro de la conducătoarea auto”, au mai explicat anchetatorii.

Poliţist judecat pentru mită, sub control judiciar

Ulterior, procurorii au dispus reţinerea suspectului pentru 24 de ore. Pe 29 ianuarie, inculpatul a fost dus la Tribunalul Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a respins solicitarea procurorilor şi a dispus plasarea inculpatului sub control judiciar. Instanţa a dispus ca inculpatul să respecte mai multe obligaţii şi i-a interzis să exercite profesia de poliţist. De asemenea, bărbatului i-a fost interzis să comunice cu denunţătoarea şi cu un martor din dosar.
Joi, pe 8 august, judecătorii au dispus menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat. Hotărârea Tribunalului Mehedinţi nu este definitivă şi poate fi contestată de inculpat la Curtea de Apel Craiova.

Agentul a fost deferit justiţiei la sfârşitul lunii martie, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi. Următorul termen de judecatp a fost stabilit de instanţă pentru data de 4 septembrie.

Citeşte şi: Cinci persoane din Dolj, în arest pentru trafic de migranţi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS