Un tânăr de 22 de ani din Gorj care ar fi încercat să tâlhărească o bătrână pe o stradă din Craiova a fost prins de polițiști și arestat preventiv.
La data de 13 august a.c., polițiști din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Gorj, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Bărbatul a furat o plasă în care se afla un portofel cu 500 lei
Din cercetările efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 10 august a.c., în jurul orei 17.30, o femeie de 88 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce se deplasa pe strada Mihai Eminescu, ar fi fost împinsă din spate de o persoană necunoscută și i-ar fi smuls din mână o plasă în care avea un portofel cu suma de 500 de lei.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiști, în cursul zilei de 13 august a.c., a fost depistat un tânăr de 22 de ani, din județul Gorj, bănuit de comiterea faptei.
Acesta a fost condus la sediul unităţii pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
Ieri, 14 august, cel în cauză a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.
CITEȘTE ȘI: 30 de cetățeni străini ascunși printre pepeni și mobilier, descoperiți la frontieră