Un bărbat a murit vineri după ce s-a răsturnat cu motocicleta pe care o conducea, pe DN 17B, în localitatea nemțeană Farcaşa.
„În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 31 ani, din Timişoara, conducea o motocicletă, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Potrivit primelor cercetări, accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de mers.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Citește și: Angajatul unei gradini zoologice, închis de un coleg în cușca leilor