Polițiștii de frontieră din Giurgiu au indisponibilizat un autoturism de lux și o autorulotă, în valoare de totală de 350.000 de lei. Acestea erau în atenția autorităților din Germania și Bulgaria.
Aseară, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat un cetățean german, de 32 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, marca Audi, cu număr specific de Germania.
În Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat un român, de 47 ani, care conducea o autorulotă, marca Fiat Ducato, înmatriculată în România.
Polițiștii de frontieră au constatat că cele două autoturisme se aflau în atenția autorităților germane și bulgare, figurând în bazele de date ca bunuri căutate pentru confiscare.
La verificări șoferii au declarat ca nu aveau cunoștință că autovehiculele sunt în litigiu.
În cauză, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire” la infracțiunea de furt. Autoturismul, în valoare de 250.000 lei și autorulota, în valoare de 100.000 lei au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor.
Citeşte şi: Olt: Bărbaţi reţinuţi pentru furt calificat