O femeie de 49 de ani şi-a pierdut viaţa, aseară, în urma unui accident rutier petrecut pe DJ 561 D, în afara localității Rast, Dolj.
Potrivit IPJ Dolj, o tânără de 23 de ani, din comuna Rast, conducea un autoturism pe DJ 561 D, între localităţile Rast şi Rastul Nou. Din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. A lovit un cub din beton din afara părții carosabile, ulterior, din impact, răsturnându-se cu autoturismul.
Conducătoarea auto precum şi doi pasageri din autoturism, o femeie de 49 de ani şi un minor de 1 an, au necesitat îngrijiri medicale. Victimele au fost transportate la spital.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Din păcate, la spital, femeia de 49 de ani a decedat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Citeşte şi: (VIDEO) Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește cu Ursula von der Leyen