7.3 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Un doljean este cercetat după ce a accidentat o persoană și a plecat de la locul faptei

(VIDEO) Un doljean este cercetat după ce a accidentat o persoană și a plecat de la locul faptei

-

Un bărbat, din Teasc, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Poliţiştii doljeni au fost sesizaţi, ieri, prin apel 112 că, pe DN 55, în localitatea Teasc, s-a produs un accident rutier cu victimă. Conducatorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviintarea organelor de politie.

Potrivit IPJ Dolj, un bărbat de 43 ani, din comuna Teasc, se deplasa, în calitate de pieton, pe acostamentul din partea dreaptă a DN 55, pe sensul de mers către Bechet. El ar fi fost acroşat cu oglinda retrovizoare dreapta de către conducătorul unei autoutilitare, care şi-a continuat deplasarea.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Autorul este un bărbat din Sadova

Poliţiştii au continuat cercetările, fiind astfel identificat conducătorul autoutilitarei împlicate în accidentul rutier. Un bărbat de 66 de ani, din Sadova, a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.

Cel în cauză a fost testat cu aparatele din dotare, fiind indicat un rezultat negativ în cazul testării pentru consumul de alcool. Au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.

Mostrele biologice recoltate vor fi înaintate la IML, iar în funcție de rezultatul analizei toxicologice, se vor dispune măsurile legale.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

Citește și: Cod portocaliu de caniculă în Oltenia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

O pacientă a murit în faţa SJU Slatina, imediat...

O femeie a murit chiar în fața Spitalului Judeţean...

ȘTIRI GdS