22.6 C
Craiova
vineri, 13 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoljean acuzat că a furat 1.000 litri de motorină, la judecată

Doljean acuzat că a furat 1.000 litri de motorină, la judecată

Instanţele de judecată au dispus menţinerea măsurii arestului preventiv faţă de un bărbat de 29 de ani, din Gherceşti, deferit justiţiei pentru furt calificat. Potrivit oamenilor legii, la începutul lunii mai, inculpatul a sustras aproximativ 1.000 de litri de motorină din rezervoarele unor excavatoare. În plus, susţin poliţiştii doljeni, bărbatul a condus fără permis un autoturism neînmatriculat.

Reprezentanţii IPJ dolj au explicat că furturile au fost comise la începutul lunii mai.
„În perioada 01-07 mai, aflându-se pe un șantier în lucru din comuna Ghercești, acesta ar fi sustras aproximativ 1.000 de litri de motorină din rezervoarele a patru excavatoare staționate, prin forțarea capacelor sau tăierea furtunului de alimentare. Totodată, bărbatul este bănuit că a condus un autoturism cu un număr fals de înmatriculare pe drumurile publice din comuna Ghercești și fără a poseda permis de conducere”, au precizat poliţiştii.

În urma probatoriului administrat, pe 23 iunie, polițiștii l-au reţinut pe bărbatul de 29 de ani. Acesta a fost acuzat de comiterea infracţiunilor de furt calificat, conducere fără permis și punerea în circulație unui vehicul neînmatriculat.

Doljean acuzat că a furat 1.000 litri de motorină, în arest

Pe 24 iunie, inculpatul a fost dus la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea procurorilor şi a dispus arestarea suspectului. Ulterior, pe 12 august, Judecătoria Craiova a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de tânărul de 29 de ani. Hotărârea instanţei a fost contestată de inculpat la Tribunalul Dolj. Săptămâna trecută, judecătorii au respins ca nefondată contestaţia inculpatului.

La începutul lunii august, doljeanul de 29 de ani a fost trimis în judecată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova şi urmează să intre în procedură de cameră preliminară.

Pe 19 iunie, acelaşi doljean a fost trimis în judecată într-un alt dosar de furt calificat. Şi acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS