4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentArestat preventiv după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie de aproape 4 la mie

Arestat preventiv după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie de aproape 4 la mie

Un bărbat din judeţul Iaşi a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Decizia judecătorilor a fost luată în condiţiile în care rezultatele analizei toxicologice au arătat că avea o alcoolemie de aproape 4 la mie în sânge.

Şoferul a fost oprit în seara zilei de 25 august pe strada Nicolae Iorga din oraşul Hârlău, tronson rutier care coincide cu drumul european 58.

Poliţiştii care l-au tras pe dreapta l-au testat cu etilometrul marca DRAGER, care a arătat o îmbibaţie alcoolică de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform news.ro.

Bărbatul a fost dus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge

Bărbatul a fost dus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge. Prima analiză, recoltată în seara de 25 august la orele 21:10, a indicat o alcoolemie de 3,78 grame la mie alcool pur în sânge. A doua analiză, pe probe recoltate o oră mai târziu, a arătat o alcoolemie de 3,58 grame la mie alcool pur în sânge, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău într-un comunicat dat publicităţii miercuri.

Şoferul a fost prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, pe numele său fiind emis mandat pentru 30 de zile, precizează procurorii.

Citeşte şi: Un bărbat de 74 de ani a murit după ce i s-a făcut rău la volan şi a provocat un accident

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS