-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPatru fete, lovite de o mașină în timp ce traversau strada neregulamentar

Patru fete, lovite de o mașină în timp ce traversau strada neregulamentar

Patru fete, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, au fost rănite, marţi seară, într-un accident în Bucureşti, în timp ce traversau strada neregulamentar, transmite News.ro.

”Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Şos. Colentina. Din primele informaţii, conducătorul unui autovehicul, care se deplasa pe Şos. Colentina, dinspre Str. Ziduri Moşi către Sos. Ştefan Cel Mare a surprins şi accidentat doi pietoni, care se angajaseră în traversarea părţii carosabile”, a transmis, marţi seară, Brigada rutieră a Capitalei.

Au fost rănite două minore, în vârstă de 12 şi 16 ani

Sursa citată a precizat că în urma accidentului au fost rănite două minore, în vârstă de 12 şi 16 ani, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ulterior, încă două fete, în vârstă de 12 si 18 ani, s-au prezentat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind zero.

Surse judiciare au precizat că cele patru fete au fost lovite de maşină în timp ce traversau strada neregulamentar.

Citeşte şi: Vâlcea: O femeie, bănuită că a provocat incendiul de vegetație de la Racovița

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS