Un bărbat de 75 de ani, din Șimian, județul Mehedinți, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.
Potrivit IPJ Mehedinți, la data de 6 septembrie, ora 21.34, bărbatul, aflat în stare de ebrietate, ar fi pătruns, fără drept, în locuința unui bărbat de 63 de ani, din comuna Șimian. Septuagenarul l-ar fi lovit pe vecinul său, în zona capului, cu un obiect contondent.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Septuagenarul a fost prezentat, ieri, Judecătoriei Drobeta Turnu Severin. Magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Citește și: Vâlcea: Lucrări la pasajul pe sub calea ferată de pe strada Matei Basarab. Vor fi restricții de circulație