0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCum motivează judecătorii decizia prin care au anulat pedeapsa fugarului Mario Iorgulescu

Cum motivează judecătorii decizia prin care au anulat pedeapsa fugarului Mario Iorgulescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că fapta lui Mario Iorgulescu nu poate fi încadrată la omor. Ci la ucidere din culpă. Ceea ce înseamnă o reducere a pedepsei pe care Mario o riscă acum. A apărut motivarea hotărârii care îl scapă pe fiul Preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal de cei aproape 14 ani de închisoare, după accidentul mortal pe care l-a provocat în 2019.

În motivarea instanţei găsim un argument cum că Mario Iorgulescu nu a intenţionat să ucidă şi că nu a folosit bolidul respectiv pentru a lua vieţi. Este principalul argument pe care judecătorii îl au în vedere pentru rejudecarea acestui dosar, de data aceasta schimbă încadrarea din omor în ucidere din culpă, potrivit observatornews.ro.

Mario Iorgulescu nu a făcut însă nicio zi de închisoare până în acest moment

Diferenţa este semnificativă în ceea ce priveşte pedeapsa asta pentru că, pentru infracţiunea de omor legea prevede o pedeapsă de până la 20 de ani, în timp ce pentru ucidere din culpă, vinovatul poate să stea în închisoare până la şapte ani.

Mario Iorgulescu nu a făcut însă nicio zi de închisoare până în acest moment, asta pentru că se afla în Italia, unde s-ar trata pentru unele probleme psihice, aşa cum familia acestuia a transmis. Italia a refuzat extrădarea acestuia. 

Citeşte şi: Preţul aurului a atins vineri un maxim istoric, de 373,3536 lei/gram

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS