-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoctorița acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată cu executare

Doctorița acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată cu executare

Fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare.

„Majorează cuantumul pedepsei de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie. Modifică continutul pedepsei complementare şi pedepsei accesorii prevăzute de art.66 lit. g C.pen. aplicate inculpatei în sensul că interzice inculpatei Ababneh Dumitrovici Anca dreptul de a exercita profesia de medic pe durata stabilită de prima instanţă”, se arată în soluția pe scurt, publicată luni după-amiază pe portalul Curții de Apel Suceava, potrivit hotnews.ro.

Tribunalul Suceava a decis, în aprilie, condamnarea ei la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare

În primă instanță, Tribunalul Suceava a decis, în luna aprilie, condamnarea ei la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare.

Sentința i-a nemulțumit și pe procurori, care au considerat-o prea blândă, cât și pe medicul inculpat. Acesta a fost nemulțumită în special de interdicția de a mai profesa ca medic în sistemul public timp de 5 ani. Judecătorii Curții de Apel Suceava au dat câștig de cauză procurorilor și au majorat pedeapsa.

Șefa secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost arestată preventiv în ianuarie anul trecut, după ce familia unui bolnav de cancer a reclamat la Parchet că doctorița a întârziat tratamentul unui pacient pentru că a așteptat mită.

Doctoriţa primea în fiecare zi mită de la majoritatea pacienților care intrau în cabinet

Rudele au reclamat că bărbatul, diagnosticat cu cancer la colon, a murit așteptând ca medicul Anca Ababneh Dumitrovici să îi prescrie tratamentul indicat inițial de medicii din centrul universitar Iași, acolo unde a fost operat. Soția bolnavului a susținut în fața anchetatorilor că abia după ce i-a promis că va face un împrumut la un C.A.R., medicul i-a prescris rețeta. În timpul procesului, doctorița a anunțat că a depus plângere pentru inducerea în eroare a organelor judiciare împotriva denunțătoarelor.

Înregistrările realizate în perioada monitorizată au arătat cum aceasta primea în fiecare zi mită de la majoritatea pacienților care intrau în cabinet: de la produse cosmetice sau alimentare, la sume de bani așezate în plic.

Cabinetul medicului a fost monitorizat audio-video timp de o lună, de la jumătatea lunii decembrie 2022 până la jumătatea lunii ianuarie 2023. În urma analizării înregistrărilor, procurorii au constatat că doctorița a primit mită de 280 de ori în acest interval, aproximativ de 15 ori pe zi. În total, 20.660 de lei, 750 de euro.

Citeşte şi: (VIDEO) Guvernul a aprobat rectificarea bugetară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS