Polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuat patru percheziții în județul Vâlcea la persoane cercetate pentru punerea la dispoziţia publicului purtătoare de drepturi conexe.
Perchezițiile vizează persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi suigeneris ale fabricanţilor de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual.
Din cercetări a reieșit că, prin intermediul unui site de internet, în perioada 22 noiembrie 2022 – prezent, persoanele în cauză ar fi pus la dispoziția publicului toate programele de televiziune din România, pentru orice utilizator care poate avea acces la internet, în orice colț al lumii, fără consimțământul titularilor acestor drepturi.
Această conduită care ar fi condus la vătămarea intereselor legale ale titularilor licențelor audiovizuale, ce nu și-ar fi exprimat în niciun moment consimțământul/acordul în vederea difuzării, fiind totodată obținute venituri însemnate din aceste activități.
Mai multe persoane vor fi conduse la sediul Poliției, pentru audieri. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale. Pentru recuperarea prejudiciului, urmează a fi aplicate măsuri asigurătorii.
La acțiune au participat luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Citește și: 5 percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru decontări ilegale de vouchere SGR