O femeie aflată pe marginea unui drum a murit, azi, după ce două mașini au intrat în coliziune pe DN 64, în Prundeni. Vâlcea.
O femeie de 50 de ani ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de un tânăr de 24 de ani.
În urma impactului, o femeie de 85 de ani care se afla în afara părții carosabile a fost surprinsă de către una dintre mașini.
Din păcate, echipajul medical de la fața locului a declarat decesul femeii în vârstă de 85 de ani.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.