6.7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei copii de 5 ani, răniţi într-un atac cu armă albă la Zurich

Trei copii de 5 ani, răniţi într-un atac cu armă albă la Zurich

Atac cu armă albă la Zurich. Un chinez de 23 de ani a atacat marţi, cu o armă albă, mai mulţi copii care mergeau la o grădiniță, rănind trei dintre ei, dintre care unul grav, a anunţat poliţia municipală, relatează AFP şi Reuters.

Poliţia precizează într-un comunicat că un băiat de 5 ani „grav rănit” şi doi băieţi de aceeaşi vârstă „mai puţin grav răniţi” au beneficiat de primele îngrijiri la faţa locului, apoi au fost transportaţi la spital, adăugând că „un chinez de 23 de ani a fost arestat”.

Motivaţia atacatorului nu este cunoscută pentru moment, precizează AFP.

Nicio altă persoană nu a fost rănită, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei municipale, Pascal Siegenthaler.

Alături de copii se afla o angajată a grădiniței

Potrivit primelor elemente ale anchetei, alături de copiii atacaţi „cu o armă albă” se afla o angajată a grădiniței.

Aceasta a reuşit să-l imobilizeze pe agresor cu ajutorul unui bărbat care se afla la faţa locului. Cei doi l-au reţinut pe chinezul de 23 de ani până la sosirea forţelor de ordine.

Poliţia a precizat că nu mai există niciun pericol pentru public după arestarea suspectului.

Citeşte şi: România trimite pompieri și tehnică în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS