18.4 C
Craiova
vineri, 4 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovenii care au vândut droguri unor minori, condamnaţi cu executare

Craiovenii care au vândut droguri unor minori, condamnaţi cu executare

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat doi tineri, de 22 şi 23 de ani, ambii din Craiova, acuzaţi de trafic de droguri, respectiv deținere de droguri, refuzul recoltării de probe biologice şi trafic de droguri. Cei doi au primit pedepse de şase ani şi două luni, respectiv trei ani de închisoare. Pedepsele sunt cu executare. Procurorii DIICOT au explicat că cei doi inculpaţi au vândut droguri de risc consumatorilor din Dolj, unii dintre ei fiind minori.

Anchetatorii au precizat că, în 2023, inculpaţii au vândut canabis consumatorilor din Dolj. Printre aceştia s-au aflat şi minori.

„S-a reținut că, în perioada aprilie-septembrie 2023, inculpații au comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis), către consumatori din județul Dolj, inclusiv minori. Cu privire la cel de-al doilea inculpat a rezultat, pe baza probelor administrate, că a deținut și consumat droguri de risc (canabis). La data de 28.10.2022 a fost depistat de organele de poliție conducând un autoturism și testat pentru consumul de droguri, rezultând că este pozitiv la canabis. A refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii prezenței unor substanțe psihoactive”, au explicat procurorii DIICOT.

Pe data de 3 octombrie 2023, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare, în municipiul Craiova. Au fost ridicate grindere și un cântar electronic de precizie, precum și suma de 12.400 de lei.

Craiovenii care au vândut droguri unor minori, condamnaţi cu executare

Pe data de 3 octombrie 2023, cei doi inculpaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT. O zi mai târziu, craiovenii au fost arestaţi preventiv. Mandatele de arestare au fost emise de Tribunalul Dolj. Inculpaţii au fost deferiţi justiţiei în noiembrie 2023, în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat miercuri, pe 2 octombrie.
Cei doi craioveni au fost găsiţi vinovaţi pentru infracţiunile comise. Tânărul acuzat de trafic de droguri, deținere de droguri şi refuzul recoltării de probe biologice a fost condamnat la şase ani şi două luni de închisoare. Al doilea a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare. Instanţa a mai dispus confiscarea drogurilor ridicate de la inculpaţi, dar şi a sumelor de bani obţinute din vânzarea drogurilor.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de inculpaţi şi procurori la Curtea de Apel Craiova.

Unul dintre inculpaţi, condamnat pentru conducere fără permis

Unul dintre craiovenii arestaţi este recidivist. În mai 2022, a fost condamnat definitiv într-un dosar în care a fost acuzat de abuz de încredere. Potrivit anchetatorilor, inculpatul „și-a însușit o curea marca Gucci, bun ce i-a fost încredințat de persoana vătămată pentru a-l prezenta unei cunoștințe de-ale sale, și ulterior a refuzat restituirea acesteia persoanei vătămate”.
Pentru că fapta a fost comisă când era minor (iunie 2019), instanţa a dispus faţă de acesta măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni. În martie, anul acesta, acelaşi craiovean a fost condamnat definitiv într-un dosar de conducere fără permis. A primit o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu suspendare.

Al doilea inculpat, „iertat” de procurorii DIICOT

Celălalt inculpat din dosar a fost cercetat de DIICOT într-un alt dosar de deţinere de droguri. În noiembrie 2020, poliţiştii au găsit asupra sa două pliculeţe care conțineau fragmente vegetale. Ulterior, procurorii DIICOT au dispus renunţare la urmărire penală. Soluţia procurorilor a fost menţinută de Tribunalul Dolj, instanţă care a confirmat renunţarea la urmărirea penală.
S-a reținut că nu există un interes public în continuarea urmăririi penale, „ținând cont de disproporția vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse prin săvârșirea infracțiunii”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS