2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRomân împușcat de polițiștii de frontieră bulgari după ce a trecut ilegal granița ca să fure lemne

Român împușcat de polițiștii de frontieră bulgari după ce a trecut ilegal granița ca să fure lemne

Un român a fost împușcat de polițiștii de frontieră bulgari după ce a trecut ilegal granița, împreună cu fiul lui, ca să fure lemne. Incidentul a avut loc în apropierea localității teleormănene Ciuperceni. Bărbatul rănit este în stare gravă.

Incidentul a avut loc joi seară, în jurul orei 19.30. Doi bărbați, tată și fiu, de 49, respectiv 20 de ani, din Turnu Măgurele, ar fi trecut Dunărea cu căruța. Ei s-au dus să ia lemne de foc de pe un ostrov bulgăresc de pe malul Dunării.

Polițiștii bulgari au tras mai multe focuri, bărbatul mai în vârstă fiind împușcat în cap.

„În cursul acestei dimineți, în urma schimbului de informații cu omologii bulgari, aceștia ne-au transmis faptul că doi cetățeni români au trecut Dunărea pe un ostrov bulgăresc cu un atelaj hipo, printr-o zonă unde apele fluviului sunt foarte scăzute. Cei doi bărbați au mers pe ostrovul bulgăresc cu intenția de a sustrage material lemnos, moment în care au fost surprinși de autoritățile bulgare. Între bărbați și autoritățile bulgare a izbucnit un conflict, iar partea bulgară a făcut uz de armă”, a transmis, vineri, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

El a fost adus pe malul românesc de pompieri, cu barca, apoi transportat la spitalul din Alexandria. Întrucât starea lui era extrem de gravă, a fost transportat la Spitalul Universitar din București.

Fiul lui este încă în Bulgaria, unde se fac cercetări pentru încercare ilegală de trecere a frontierei de stat. O cercetare similară va avea loc și în România.

Citeşte şi: Cristian Diaconescu şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS