-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziții DNA la Casa Română de Comerț Unirea. Prejudiciu de peste 40 se milioane de lei

Percheziții DNA la Casa Română de Comerț Unirea. Prejudiciu de peste 40 se milioane de lei

Procurorii DNA fac miercuri peste 60 de percheziții în București și în 11 județe, într-un dosar de abuz în serviciu lgat de contracte încheiate cu Casa de Comerț Unirea, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

Casa de Comerț a fost înființată printro hotărâre de guvern adoptată de Guvernul Viorica Dăncilă în 2018, în baza unui proiect al lui Liviu Dragnea, potrivit Hotnews.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că perchezițiile au loc în Capitală și în județele: Ilfov, Prahova, Giurgiu, Constanța, Iași, Timiș, Caraș-Severin, Cluj, Bihor, Maramureș și Arad.

Conform surselor citate, perchezițiile au loc la persoane fizice și la sedii de firme, pentru abuz în serviciu legat de încheierea unor contracte de către Casa de Comerț Unirea.

Prejudiciul în acest caz depășește 40 de milioane de lei, au mai declarat pentru HotNews.ro sursele judiciare citate.

Ce nereguli a descoperit Corpul de control al Ministerului Agriculturii la Casa Unirea

Dosarul a fost deschis în urma verificărilor făcute de Corpul de Control al Ministerului Agriculturii, care în februarie 2024 a trimis raportul de control la DNA.

Mai exact, o echipă de control din cadrul Direcției Generale Control, Antifraudă și Inspecții (DGCAI) a realizat, în perioada 13 decembrie 2023 – 31 ianuarie 2024, verificarea și analizarea activității Societății Naționale ”Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA”, pentru perioada 2021-2023, pe baza documentelor puse la dispoziție și a informațiilor furnizate de către reprezentanții societății.

În urma acestor verificări au fost constatate o serie de deficiențe și nereguli în activitatea managementului societății, astfel:

  • „Din suma totală de mărfuri facturate de CASA UNIREA pe parcursul anului 2023, în valoare de aproximativ 79.600.000 lei, până la data de 10 ianuarie 2024, societatea a încasat aproximativ 26.600.000 lei. Astfel, CASA UNIREA înregistrează facturi neîncasate în valoare de aproximativ 53.000.000 lei, rezultate din derularea contractelor cadru de furnizare de produse. Peste 95 % din această sumă, reprezintă sume aferente facturilor neîncasate provenind de la 14 societăți comerciale partenere (clienți).

Facturi neîncasate

  • Din cei 53 milioane de lei, aproximativ 45 milioane reprezintă facturi neîncasate de la 3 societăți comerciale. Termenele scadente aferente facturilor emise de către societatea CASA UNIREA înregistrează și peste 100 de zile întârziere, cea mai veche factură emisă și neîncasată având scadența la data de 24.07.2023.

Directorul a stat cu mâinile în sân

  • Pe durata controlului, directorul general al societății CASA UNIREA nu a putut prezenta documente privind inițierea vreunui demers în vederea calculării și facturării penalităților de întârziere conform prevederilor contractuale.
  • În cadrul controlului desfășurat, directorul general al societății CASA UNIREA nu a prezentat înscrisuri care să demonstreze faptul că recomandările AGA au fost materializate în demersuri sau acțiuni care să conducă la recuperarea creanțelor, diminuarea riscurilor de neîncasare și protejarea intereselor societății CASA UNIREA.

Casa Unirea nu mai lucra pentru fermieri

  • S-a constatat că produsele achiziționate de CASA UNIREA și comercializate ulterior, provin în cea mai mare parte de la mărci consacrate la nivel international, din producție UE sau NON UE iar cele achiziționate de la fermieri sau producători români sunt într-o proporție nesemnificativă.
  • Acest lucru denotă îndepărtarea managementului de la obiectivul avut în vedere de acționarul unic atunci când a fost creată această societate, acela de a facilita vânzarea mărfurilor agroalimentare produse în fermele din România.
  • Un alt aspect relevant pentru activitatea directorului general reiese din derularea raporturilor comerciale ale societății CASA UNIREA cu unele dintre societățile partenere. Se constată un mod de lucru prin care fie clientul final îi indica de la început Casei Unirea furnizorul de la care să facă achiziția, fie furnizorul îi transmitea Casei Unirea cine este clientul final al produselor intermediate.

Directorul nu şi-a respectat mandatul

  • De asemenea, se constată că prin selecția superficială a unor parteneri comerciali ai societății CASA UNIREA – firme care nu au raportat indicatori sau nu au prezentat garanții care să susțină un parteneriat sigur – prin continuarea relațiilor comerciale cu partenerii care înregistrau facturi care aveau scadența depășită, precum și prin lipsa unor acțiuni de somare a societăților cu privire la depășirea termenele scadente sau de emitere a facturilor aferente penalităților, directorul general nu și-a respectat obligațiile ce decurg din Contractul de mandat”, potrivit informațiilor prezentate de Ministerul Agriculturii.

Casa Unirea, înfiinţată de fostul ministru Daea

Casa de Comerț Agroalimentar Unirea a fost înființată de fostul ministru al Agriculturii Petre Daea, la inițiativa lui Liviu Dragnea, care susținea că scopul este de a-i ajuta pe micii fermieri să își valorifice produsele. În aprilie 2019, Guvernul PSD a aprobat majorarea capitalului social al Casei de Comerț Agroalimentar Unirea la 93 de milioane de lei.

În septembrie 2020, fostul ministru al Agriculturii Petre Daea susținea că este „inadmisibil” ca în România să nu existe un lanţ de magazine în care fermierii să îşi valorifice „direct” produsele și se declara „extrem de supărat” de soarta Casei Române de Comerţ Agroalimentar „Unirea”.

Daea a mai susținut că a decis înfiinţarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar „Unirea” pentru a lua aceste produse de la producători şi a le duce în pieţe organizate, prin magazine proprii sau altele.

Citește și: Aproape 500 de câini au fost salvați de poliție

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS