Judecătoria Segarcea a dispus arestarea preventivă a unui bărbat de 31 de ani, acuzat de comiterea infracţiunii de ultraj. Potrivit oamenilor legii, în seara zilei de 8 octombrie, suspectul a agresat un bărbat, după care a ameninţat şi lovit un poliţist care a ajuns la locul incidentului.
Poliţiştii doljeni au precizat că incidentul violent a avut loc marţi seara, în Segarcea. Iniţial, bărbatul de 31 de ani ar fi bătut un craiovean de 37 de ani.
„În seara zilei de 8 octombrie 2024, ora 20.25, Poliția Orașului Segarcea a fost sesizată de un bărbat de 37 ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Maramureşului din oraşul Segarcea, ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat, de 31 de ani, din localitate. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului i-au identificat pe cei doi, moment în care, bărbatul de 31 de ani i-ar fi adresat amenințări unuia dintre polițiști şi ar fi exercitat acte de violenţă în scopul împiedicării imobilizării”, au explicat poliţiştii.
Bărbat din Segarcea, arestat preventiv pentru ultraj
Ulterior, cercetările au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. Marţi noaptea, după ce a fost audiat, agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore. Inculpatul este acuzat de cimiterea a două infracţiuni de ultraj – una raportată la ameninţare şi alta la loviri sau alte violenţe.
În cursul zilei de miercuri, inculpatul a fost dus la Judecătoria Segarcea cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea procurorilor şi a dispus arestarea bărbatului de 31 de ani.
„Admite propunerea de arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. Dispune arestarea preventivă a inculpatului P.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj (…), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.10.2024 până la data de 07.11.2024 inclusiv. Respinge cererea formulată de avocatul din oficiu de luare a măsurii preventive a controlului judiciar. Respinge cererea formulată de inculpat, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu”, a dispus instanţa.
Hotărârea Judecătoriei Segarcea nu este definitivă şi poate fi contestată de bărbatul arestat.
Citeşte şi: Cetăţean slovac, condamnat la Craiova pentru trafic de cocaină