5.9 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCei 3 copii dispăruți și tatăl lor au fost aduși în țară

Cei 3 copii dispăruți și tatăl lor au fost aduși în țară

Cei trei fraţi, care au fost daţi dispăruţi din judeţul Hunedoara, au fost aduşi în România, pe la Porţile de Fier, judeţul Mehedinţi.

Copiii au dispărut de acasă când se aflau sub supravegherea unei bone. Tatăl lor avea ordin de protecţie şi nu avea voie să se apropie de ei.

Poliţiştii sârbi i-au predat pe cei trei fraţi şi pe tatăl acestora colegilor lor români, la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, vineri dimineaţă, în jurul orei 5.30.

Cei trei copii şi tatăl lor, milionarul Adrian Marțian, au fost duşi în maşini separate, în judeţul Hunedoara, unde autorităţile au deschis deja o anchetă în acest caz pentru a stabili cum au fost trecuţi copiii frontiera de stat şi cum au ajuns în afara țării.

Marţian Antonio Adrian, Marţian Rania Adriana şi Marţian Raisa Antonia au fost găsiţi, joi, de autorităţi în oraşul Nis din Serbia, alături de tatăl lor, care avea ordin de protecţie emis pe numele său şi nu avea voie să se apropie de copii. Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.

Părinţii celor trei copii își dispută în instanță custodia minorilor.

Citești și: Mehedinți: Incendiu la mai multe anexe gospodărești din Pădina Mare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS