Un puternic incendiua izbucnit, în această seară, în orașul Balș, la un centru de dezmembrări auto. La fața locului au acționat echipaje din cadrul:
- Detașamentului Slatina,
- Stației Scornicești,
- Gărzii Balș,
- Gărzii Osica de Sus.
Forțele de intervenție au acționat cu:
- trei autospeciale de stingere,
- două containere Abroll, cu capacitatea de 10.000 de litri,
- două autospeciale pentru primă intervenție,
- două echipe SMURD,
- o autospecială pentru intervenție la înălțime.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta la acoperișul construcției, cu structura parter+mansardă, pe circa 250 de metri pătrați și la componente auto aflate la etajul clădirii. Misiunea pompieri, pentru stingerea incendiului și îndepărtarea efectelor negative a durat aproximativ două ore.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Au fost salvate:
- bunurile aflate la parterul clădirii,
- circa 250 de metri pătrați din acoperiș,
- autoturismele și componentele aflate în curtea imobilului.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit produs la un compresor de aer.
Citește și: Mehedinți: Incendiu la mai multe anexe gospodărești din Pădina Mare