1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident între patru autovehicule

Două persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident între patru autovehicule

Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa marţi dimineaţă într-un accident în care au fost implicate patru autovehicule. Acesta s-a petrecut pe DN 76, petrecut în afara localităţii bihorene Pocola.

Apelul 112 a fost înregistrat în jurul orei 07.20.

Pentru salvarea victimelor au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul Secţiei Beiuş, cu o autospecială cu modul de descarcerare şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„Ajunse la faţa locului, echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea unei victime rămase captive într-unul dintre autovehicule, iar echipajele medicale şi paramedicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul persoanei evacuate şi a unui alt bărbat aflat în stop cardio-respirator. Din nefericire, cei doi bărbaţi nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicii declarând decesul acestora”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca.

Poliţiştii cercetează cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier.

Citeşte şi: Un român a murit după ce a intrat cu maşina în peretele unei capele din Italia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS