2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPatru răniţi după ce un tramvai a intrat într-un magazin în Oslo

Patru răniţi după ce un tramvai a intrat într-un magazin în Oslo

Un tramvai a deraiat marţi şi a intrat în plin într-un magazin din centrul capitalei norvegiene Oslo. Incidentul s-a soldat cu rănirea vatmanului şi a altor cel puţin trei persoane, a declarat poliţia norvegiană.

Imagini de la locul incidentului arată un tramvai de culoare albastră care intră în plin într-un magazin situat la parterul unei clădiri cu patru etaje din centrul capitalei norvegiene, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Un trecător a declarat că mergea pe stradă pe un scuter electric, spre tramvai, când acesta a deraiat în faţa sa. „Am frânat. Trei secunde mai târziu, aş fi fost sub el”, a declarat Thomas Larsen (41 de ani), muncitor în demolări, pentru Reuters. „Este înfricoşător că acest lucru s-a putut întâmpla în mijlocul oraşului”, mai spune el.

Clădirea a fost evacuată şi va fi verificată

Serviciile de urgenţă au fost mobilizate imediat, izolând zona. Clădirea a fost evacuată şi va fi verificată pentru daune structurale, a precizat poliţia.

Este prea devreme pentru a spune ce anume a stat la originea coliziunii, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului de tramvaie Sporveien. „Experţii noştri vor trebui să efectueze cercetări la faţa locului”, a adăugat el. Potrivit poliţiei, 20 de persoane se aflau în tramvai în momentul incidentului, notează AFP

Citeşte şi: Vlad Pascu rămâne în arest preventiv

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS