2.8 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi morţi şi şase răniţi în oraşul american Orlando, în noaptea de Halloween

Doi morţi şi şase răniţi în oraşul american Orlando, în noaptea de Halloween

În centrul oraşului Orlando din statul american Florida, în noaptea de Halloween, opt oameni au fost împuşcaţi, doi dintre ei mortal, transmite vineri agenția Reuters, citată de Agerpres.

Departamentul regional de poliţie, care a anunţat incidentul, a precizat că a fost arestat un adolescent suspect. Răniţii au fost spitalizaţi la centrul medical regional din localitate, iar starea lor este stabilă.

S-a tras cu arma în jurul orei 1 noaptea (05.00) GMT, în cartierul pentru divertisment unde sute de oameni sărbătoreau Halloween. Poliţiştii au intervenit după sesizări privind focurile de armă de pe bulevardele Central şi Orange, iar după câteva minute, agenţii au fost martori la încă un incident similar la sud de strada Washington şi bulevardul Orange.

Presupusul atacator, un tânăr de 17 ani, a fost identificat şi reţinut

Într-o înregistrare video difuzată pe Instagram şi verificată de Reuters se vede cum martori în costume de Halloween – sărbătoarea tuturor sfinţilor – au rămas în zonă, în timp ce echipajele de urgenţă acordau asistenţă răniţilor doborâţi în stradă.

Şeful poliţiei din Orlando, Eric Smith, a declarat într-o conferinţă de presă că presupusul atacator, un tânăr de 17 ani, a fost identificat şi reţinut; ancheta continuă, a adăugat oficialul.

Departamentul de poliţie a comunica că evaluează necesitatea suplimentării patrulelor în centrul oraşului, în acest weekend.

Citeşte şi: Bilanţul victimelor în inundaţiile din Spania a crescut la 205 morți

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS