-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRazie în județul Mehedinți

Razie în județul Mehedinți

Polițiștii mehedințeni au desfășurat, în ultimele 24 de ore, acțiuni, tip razie, pentru siguranța comunității.

Efective mărite au acționat pentru:

  • menținerea ordinii și liniștii publice,
  • respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic,
  • prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise,
  • depistarea persoanelor urmărite.

Peste 35 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

În cadrul activităţilor derulate, au fost legitimate prin intermediul aplicație e-DAC peste 198 de persoane. Au fost verificate aproximativ 141 de vehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 48.700 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 8 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 3 vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Prins băut la volan

Polițiștii din Bălăcița au depistat, în trafic, un bărbat de 60 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561 A, în localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cerectările în acest caz.

Mandat de executare a pedepsei închisorii

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale- Compartimentul Urmăriri au depistat și reținut, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, un tânăr de 21 de ani, din comuna Devesel. Pe numele acestuia Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Bărbatul a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.

Citește și: (VIDEO) Servietă suspectă pe o stradă din Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS