6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi copii au murit intoxicaţi cu fum după ce camera lor a luat foc

Doi copii au murit intoxicaţi cu fum după ce camera lor a luat foc

Doi copii, o fetiţă de cinci şi un băieţel de şapte ani, au murit, luni seară, în incendiul care le-a ars casa din localitatea Moviliţa, judeţul Ialomiţa.

Detaşamentul de pompieri Urziceni a intervenit, luni seară, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o locuinţă din Moviliţa. Acolo au fost trimise două autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD, iar în sprijinul acestora şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa. În urma evenimentului au ars un pat, un televizor şi s-a deteriorat tavanul unei camere.

Focul a izbucnit în camera unde erau copiii, cel mai probabil de la jarul care a căzut din sobă pe pat şi s-a extins cu repeziciune la televizor, apoi la tavanul camerei. Părinţii erau în casă în momentul în care a izbucnit incendiul, dar nu în camera în care se aflau copiii. 

Mama a sunat disperată la 112. Nici pompierii, nici medicii de pe ambulanţă nu au putut face nimic pentru cei doi minori. Au fost găsiţi, fără suflare, intoxicaţi cu fum. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi distrugere.

Citeşte şi: Un angajat la salubritate a murit călcat de maşina de gunoi pe care lucra

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS