2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Zile de foc pentru pompierii mehedințeni

(VIDEO) Zile de foc pentru pompierii mehedințeni

-

Pompierii mehedințeni acționează și astăzi pentru stingerea mai multor focare de incendiu manifestate la fond forestier, litieră și vegetație uscată.

Incendiile se manifestă pe raza localităților Svinița (zona Eibenthal), Ilovița (zona Moisești) și Cireșu (zona Negrușa).

Intervin peste 50 de pompieri cu:

  • două autospeciale de stingere,
  • o autospecială de primă intervenție și comandă,
  • două microbuze,
  • un ATV,
  • saci stingători,
  • atomizoare și unelte genistice pentru limitarea și stingerea acestor incendii izbucnite acum 5 zile.

În aceste momente, focarele sunt izolate, fără risc de propagare la gospodăriile cetățenilor.

Peste 680 de hectare de litieră și vegetație uscată, afectate

În sprijinul pompierilor a fost un elicopter Black Hawk, echipat cu sistemul Bambi Bucket din cadrul Inspectoratului General de Aviație. Acesta a efectuat, ieri, 21 de aruncări asupra focarelor izbucnite în zona Eibenthal.  

Până ieri, au fost afectate peste 680 de hectare de litieră și vegetație uscată. 

Intervențiile sunt dificile, deoarece flăcările se manifestă în zone abrupte, greu accesibile pentru echipaje și focul riscă să se extindă cu repeziciune din cauza uscăciunii și a curenților de aer care întrețin arderea.

Pompierii mehedințeni depun eforturi considerabile în această perioadă, parcurgând ore întregi pe jos, pentru a limita efectele incendiilor de vegetație uscată și fond forestier. Mobilizarea rapidă a efectivelor libere este esențială în gestionarea acestor situații, pompierii reușind să diminueze semnificativ pericolul pentru comunități.

Tot în cursul zilei de ieri, pompierii au acționat pentru stingerea altor opt incendii izbucnite la vegetație uscată, unde flacările au cuprins 61 de hectare de litieră și 64 de hectare de vegetație uscată.

Recomandări

Vă reamintim, arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ.

  • NU utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu ori pe timp de vânt.
  • NU utilizați focul deschis în zonele cu uscăciune avansată!
  • NU aruncați la întâmplare resturile de la țigări și chibrituri aprinse.

De asemenea, aceștia au intervenit și pentru stingerea a două incendii manifestate la o casă de locuit și mai multe anexe gospodărești.

Primul incendiu a izbucnit în localitatea Bala, unde flacările au cuprins una dintre camerele locuinței.

Cel de-al doilea a izbucnit pe raza localității Salcia, unde timp de 4 ore pompierii s-au luptat cu flacările care au cuprins 3 anexe gospodărești pe o suprafață de circa 400 mp, 20 tone cereale și bunuri materiale. În timpul intervenției, pompierii au extras 3 butelii pentru aragaz, înlăturând astfel pericolul de explozie. Aceștia au reușit să salveze două case de locuit și un depozit de furaje aflate în imediata apropiere.

Cauza probabilă de izbucnire a fost cablu sau conductor electric defect neizolat corespunzător.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă atragem atenția cetățenilor că nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor poate produce tragedii.

Se interzice folosirea instalaţiilor şi aparatelor electrice defecte sau improvizate, cu conductori neizolaţi, prize sau întrerupătoare defecte, doze şi derivaţii fără capace etc.

Se interzice executarea sau modificarea instalaţiilor electrice de către persoane neautorizate.

Este important de reținut că nu trebuie să se alimenteze mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză) în acelaşi timp, deoarece conductorii se încălzesc (mai ales în zona contactelor priză-ştecher) şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS