6.7 C
Craiova
miercuri, 18 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTânăr înjunghiat mortal la o petrecere de majorat

Tânăr înjunghiat mortal la o petrecere de majorat

Un tânăr de 18 ani a murit, vineri noapte, după ce a fost înjunghiat la o petrecere organizată la o pensiune din proximitatea oraşului Siret.

Băiatul a fost lovită în zona toracică cu un cuţit, pe fondul unor divergenţe pe care le-a avut cu alt tânăr de aceeaşi vârstă.

„Din primele verificări, s-a constatat că la pensiunea respectivă s-a organizat o petrecere privată la care au participat mai mulţi tineri. La un moment dat, între doi tineri a avut loc un conflict spontan, unul dintre aceştia lovindu-l pe celălalt cu un obiect ascuţit-înţepător în zona toracică. Victima, un tânăr de 18 ani, a fost transportată la o unitate medicală, însă ulterior a decedat”, a precizat oficialul IPJ.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, persoana bănuită de comiterea faptei fiind preluată pentru audieri.

incidentul a avut loc la un majorat, doi tineri de 18 ani, care se cunoşteau, ambii invitaţi la petrecere, luându-se la ceartă din cauza unor glume şi pe fondul consumului de alcool.

Incidentul a fost anunţat la Poliţie sâmbătă dimineaţă, puţin după ora 3. „În această dimineaţă, in jurul orei 03:15, Poliţia Oraşului Siret a fost sesizată cu privire la o agresiune petrecută la o pensiune din proximitatea oraşului Siret. Din primele verificări, s-a constatat că la pensiunea respectivă s-a organizat o petrecere privată la care au participat mai mulţi tineri. La un moment dat, între doi tineri a avut loc un conflict spontan, unul dintre aceştia lovindu-l pe celălalt cu un obiect ascuţit-înţepător în zona toracică”, transmite Poliţia judeţeană Suceava.

Tânărul înjunghiat a fost dus de urgenţă lam spital, însă medicii nu l-au putut salva.

Agresorul a fost dus la audieri.

Citește şi: Adolescentul de 16 ani mort la Spitalul Județean, condus pe ultimul drum

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS