Judecătorii au dispus arestarea preventivă a trei persoane din Craiova, doi bărbaţi şi o femeie, acuzaţi de efectuarea de operaţiuni cu produse psihoactive și trafic de droguri de mare risc. Procurorii DIICOT au precizat că, în 2024, inculpaţii au vândut substanțe cu efect psihoactiv și droguri de mare risc către consumatori din Dolj. Unul dintre craioveni este acuzat şi de conducere fără permis.
Potrivit anchetatorilor, cei trei craioveni au fost prinşi în flagrant, în timp ce deţineau droguri în vederea comercializării. Inculpaţii au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pe 14 noiembrie.
„În sarcina inculpatului în vârstă de 25 de ani (recidivist) a fost reținută și comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Măsurile au fost luate după ce inculpații au fost prinși în flagrant, pe raza municipiului Craiova, în timp ce dețineau în scopul comercializării, în autoturismul cu care se deplasau, diferite cantități de droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA și 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal).
Din materialul probator administrat a reieșit că, pe parcursul anului 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au procurat, deținut, manipulat și vândut substanțe cu efect psihoactiv și droguri de mare risc, către consumatori de pe raza județului Dolj. De asemenea, cercetările au relevat faptul că, la data de 08.11.2024, inculpatul în vârstă de 25 de ani a condus un autoturism pe drumurile publice, deși nu posedă permis de conducere”, au explicat procurorii.
Trei craioveni, în arest pentru trafic de droguri
Pe 15 noiembrie, cei trei inculpaţi au fost duşi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au admis solicitarea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpaţi.
„Admite propunerea DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova de luare a măsurii preventive a arestului preventiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului B.Ş. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.11.2024 până la data de 13.12.2024, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului F.G. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.11.2024 până la data de 13.12.2024, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatei P.E. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.11.2024 până la data de 13.12.2024, inclusiv”, a dispus instanţa.
Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă şi poate fi contestată de inculpaţii arestaţi.
Citeşte şi: Poliţist judecat pentru fapte de corupţie, scos de sub control judiciar