Ofiţerii de poliţie din sudul Olandei au descoperit un pitic de grădină care cântărea aproape două kilograme şi era alcătuit în întregime din MDMA („Ecstasy”), în timpul unei capturi de droguri.
„E deja un lucru binecunoscut de noi că drogurile sunt de multe forme şi mărimi, dar din când în când dăm peste ceva special”, au explicat poliţiştii olandezi din Dongemond, într-o postare publicată pe contul lor de Facebook, intitulată „Piticul drogurilor”.
Polițiștii au adăugat că au descoperit, în cadrul perchezițiilor, respectivul pitic de grădină prin mai multe „surse suspecte de narcotice (sau precursori de droguri)”.
Un loc ciudat pentru a ține un pitic de grădină, motiv pentru care am decis să îl supunem unui test pentru depistarea narcoticelor”, au spus polițiștii olandezi. În cele din urmă, polițiștii au descoperit că piticul de grădină, în greutate de aproape două kilograme, era complet alcătuit din MDMA – o substanță ilegală în Olanda, cunoscută și sub numele de ecstasy, conform AFP, preluată de news.ro. „Până și piticul era vizibil şocat”, se încheie postarea poliției olandeze, care nu a precizat unde a fost făcută captura, dar are jurisdicţie în localităţile Oosterhout, Geertruidenberg, Drimmelen şi Altena, situate între Rotterdam şi Eindhoven. Traficanţii se întrec în ingeniozitate pentru a înşela anchetatorii. În aprilie anul trecut, iepuraşi de ciocolată falşi care conţineau MDMA au fost interceptaţi de vameşi la terminalul cargo al aeroportului din Bruxelles.